Triti bell ( despre pufarine )

Copii fiind, ne minunam  văzând boabele de grâu sau de porumb transformându-se deasupra focului în gogoloaşe  mici, albe-pufoase, în ciur, un fel de unealtă de cernut diverse făinuri sau tărâţe, confecţionată dintr-o plasă de sârmă de forma unui buzunar, prinsă pe un cadru de metal. Boabele în cauză crăpau la temperatură şi se umflau (  se expandau), schimbându-şi culoarea şi devenind crocante. Astfel bobiţele mărunte de grâu se transformau în pufarine, iar cele din porumb, în gâşte, cum erau botezate în  zona Moldovei, după culoarea lor albă, precum penele acelei păsări. Ambele produse erau îmbăiate în  siropuri colorate de diverse culori şi parfumate, erau stropite cu zahăr pudră, cacao, aromă de vanilie şi sare iodată. Departe de a fi dispărut, pufarinele, produse industrial, expandate în cuve speciale, la abur fierbinte, se găsesc pe rafturile oricărui magazin, ambalate frumos, în punguliţe transparente, de diferite gramaje. Ele se adresează atât copiilor, cât şi oamenilor mari prin conţinutul mare de carbohidraţi, fibre ( excelente pentru tranzitul intestinal) , magneziul, fier, zinc, fosfor, cupru, seleniu, vitamine şi antioxidanţi. Pufarinele pot înlocui adesea micul dejun pierdut sau pot fi folosite în compoziţia unor torturi, în confecţionarea unor bombiţe, glazurate cu ciocolată, în trufe şi multe altele. Pufarinul ne însoţeşte la grădiniţă, la şcolă, la spectacole, la meciuriurile de fotbal, la alte competiţii sportive, în faţa televizorului ori la calculator, peste tot. Fiind, eminamente, un produs natural, bio, cum se mai spune astăzi, se recomandă de la sine, alături de chipsuri, batone sau popcornuri, produse in conformitate cu standardele internaţionale. Produsele cerealiere fac şi acum deliciul internauţilor, care le vând, le cumpără sau le consumă cu frenezie. Pufarinul a devenit încetul cu încetul o marcă de excepţie, precum Mercedes-ul , fiind cotat la bursă ori stârnind pasiuni uriaşe în cercurile financiare internaţionale, aşa cum se întâmplă cu toate produsele premium.

Calorii pufarine, în general (aproximativ şi orientativ, funcţie de marcă şi gramaj)

100 grame

Calorii 366
Proteine 12.5
Lipide 1.5
Carbohidrati 73.5
Fibre 10

 

200 grame

Calorii 732
Proteine 25
Lipide 3
Carbohidrati 147
Fibre 10

 

300 grame

Calorii 1098
Proteine 37.5
Lipide 4.5
Carbohidrati 220.5
Fibre 10

 

. “Toţi oamenii mari, spunea Antonie De Saint- Exupery, au fost mai întâi copii, dar puţin dintre ei îşi mai aduc aminte…..”

Combate transpiratia cu ajutorul remediilor naturale

Transpiratia excesiva este un lucru neplacut si jenant pentru persoanele afectate in special din cauza mirosurilor neplacute emanate. Persoanele care sufera de aceasta problema sunt in permanenta in cautare de solutii eficiente si durabile. Daca te numeri printre ele, trebuie sa stii ca ai la dispozitie o serie de remedii naturale care te vor ajuta sa lupti impotriva transpiratiei in exces. Eforturile tale vor fi rasplatite intr-un final daca vei da dovada de rabdare si perseverenta.

Eficiente si extrem de usor de gasit, remediile naturale iti vor fi de un real ajutor in lupta cu transpiratia excesiva. De altfel, plantele sunt reputate datorita numeroaselor beneficii aduse in tratamentul unui numar mare de afectiuni. Drept urmare, nu ai absolut niciun motiv sa te privezi de beneficiile acestora. Unele din acestea au capacitatea de a diminua activitatea glandelor sudoripare in mod natural. Lasa la infuzat  4.5 g de salvie in 15 cl de apa timp de 10 minute si bea aceasta infuzie de minim trei ori pe zi. De asemenea, poti amesteca frunzele de salvie cu putin suc de rosii pentru a obtine un anti perspirant 100% natural.

Piatra de Alaun este folosita si recunoscuta inca din Evul Mediu. Aceasta are capacitatea de a regla respiratia fara sa agreseze in vreun fel porii pielii. Naturala, ecologica si biologica, piatra de Alaun se bucura de mare succes in randul persoanelor care sufera din cauza transpiratiei excesive.

Petele de umiditate de sub brat sunt provocate de catre o supraproductie de sudoare la nivelul axilelor, mai precis in perioada de caldura puternica pe timp de vara. Pune capat acestei situatii jenante cu ajutorul uneia din metodele naturale de mai jos:

  • Otet de mere: inainte de culcare, aplica otet de mere direct sub axile;
  • Legumele – in afara de rondelele de castraveti si de tomate, frigiderul tau iti mai furnizeaza o multime de anti perspirante naturale. Le vei aplica sub axile timp de 15 minute dupa care vei clati din abundenta. Aceasta tehnica da rezultate satisfacatoare dupa doar cateva saptamani de tratament, cu conditia ca acestea sa fie aplicate zilnic.

Infuzeaza cinci pliculete de ceai negru intr-un litru de apa si introdu picioarele intr-un vas in carea ai pus in prealabil pliculetele cu ceai infuzate. Dimineata si seara, spala-ti minutios picioarele cu sapun de Marseille. Si sucul de lamaie este un remediul eficient impotriva transpiratiei excesive. Pulpa lamaii absoarbe mirosurile neplacute, limitand in acelasi timp productia de sebum. Alege de preferinta o lamaie care nu este atat de coapta.

Sase alimente sanatoase cu zero calorii…sau aproape

Caloriile sunt dusmanul numarul unu al doamnelor si domnisoarelor care vor sa se pastreze in forma sau sa slabeasca. Pentru a le putea evita, am ales pentru tine cateva alimente cu 0 calorii sau aproape zero pentru ca tu sa poti avea mai multa grija de sanatatea ta. Pentru a-ti face plinul cu nutrienti, vitamine si oligoelemente, iti recomandam sa introduci in meniul zilnic alimentele urmatoare.

Stridiile

Stridiile sunt niste alimente complete, bogate in proteine, pline de vitamine si minerale, cu un continut lejer. 8 stridii contin doar 70 de calorii. Stridiile contin fier si magneziu, excelente impotriva oboselii, impotriva lipsei de concentrare. In plus, stridiile contin si potasiu, ideal pentru buna functionare cardiaca. Stridiile contin si calciu, indispensabil formarii oaselor si bunei functionari a celulelor dar si seleniu care incetineste imbatranirea tesuturilor arteriale.

Ciupercile

Ciupercile sunt niste alimente care se pot consuma fara moderatie. 100g de ciuperci contin doar 25 de calorii, continutul bogat de proteine facand din ciuperci niste alimente care confera rapid senzatia de satietate. In plus, ciupercile contin apa multa si fibre, drept urmare sunt excelente pentru persoanele care isi doresc un abdomen plat. Atentie sa nu gatesti prea tare ciupercile in ulei sau in unt pentru ca acestea sa nu absoarba prea tare materiile grase care nu sunt deloc compatibile cu un regim de slabit. Ciupercile se preteaza gatirii la aburi, profita de acest lucru pentru a-ti oferi un aport caloric minim.

Castravetele

Cu un continut bogat de apa, castravetele este bogat in minerale, potasiu in special. 100 de castraveti au doar 10 calorii. Castravetele contine o multime de vitamine – toate vitaminele din grupa B, vitamina C, putina provitamina A si vitamina E. Fibrele continutr de castravete sunt mai bine tolerate daca acesta este decojit sau daca este puri si simplu mestecat mai lent.

Condimentele

Piper, curcuma, curry, cimbru, chimen…exista condimente pentru toate gusturile. Acestea permit reducerea aportului de sare si reducerea materiilor grase absorbite. Daca adaugi unul din aceste condimente la un preparat vei putea reduce cu pana la 30% nivelul de trigliceride, asta spre deosebire de un preparat care nu contine condimente.

Ardei iute

100 de grame de ardei iute contine doar 28 de calorii. Ardeiul iute este bogat in capsaicina, o substanta care ne ajuta sa luptam impotriva colesterolului rau.

Dovlecei

100g de dovlecei contin doar 15 calorii, au un continut bogat de fibre si minerale, un aport vitaminic diversificat, poseda toate atuurile unui aliment excelent pentru forma.

 

Cele cinci beneficii nebanuite ale macrisului

Macrisul este extrem de usor de recunoscut datorita frunzelor sale verzi care contin o cantitate insemnata de vitamine si oligoelemente esentiale organismului nostru. Betacaroten, Vitamina A, Vitamina C, fier, cupru, mangan, toate acestea se regasesc in compozitia macrisului, un lucru extrem de benefic pentru sanatatea noastra.

Macrisul este un aliment anti-stres

Datorita continutului bogat de Vitamina B9 si Vitamina C, macrisul are grija de vitalitatea noastra si de moralul nostru. 150g de macris acopera 95% din aporturile zilnice recomandate de Vitamina B9 si C. Drept urmare, macrisul ne ajuta sa luptam impotriva stresului si se dovedeste a fi un aliat extrem de pretios pe timp de iarna cand moralul nostru are tendinta sa fie mai scazut.

Asta fara sa mai punem la socoteala energia pe care ne-o confera vitaminele continute de macris care ne intaresc sistemul imunitar si ne fac mai puternici in fata virusurilor care circula de-a lungul iernii. Drept urmare, daca iarna te afli adesea in pragul depresiei nu ezita sa faci din macris aliatul tau numarul unui impotriva depresiei.

Macrisul te ajuta sa slabesti

Aceasta micuta salata verde este aliatul siluetei noastre. Cu un continut scazut de calorii – 19 calorii/100g – macrisul se poate servi ca antreu, in salate, in supa. In plus, fata de verisorii sai care nu prea ne potolesc senzatia de foame, macrisul confera rapid senzatia de satietate. Deoarece contine o multime de nutrienti si fibre, macrisul ne ajuta sa slabim.

Macrisul faciliteaza tranzitul

Daca ai probleme cu digestia, cu constipatia in special, macrisul iti poate fi de un real ajutor. Datorita continutului bogat de fibre, macrisul faciliteaza digestia si munca intestinelor. Consumandu-l in mod regulat iti vei imbunatati tranzitul, ceea ce are o multime de efecte benefice asupra organismului tau.

Macrisul este sinonim cu o cura de intinerire

Printre nenumaratele beneficii ale macrisului se numara si continutul bogat de antioxidanti. Antioxidantii, acei agenti activi, ne ajuta celulele sa lupte impotriva radicalilor liberi responsabili de imbatranirea prematura a pielii. Consumand macris in mod regulat, celulele noastre nu se vor deteriora atat de rapid, prin urmare, vom reusi sa ramanem tinere mai mult timp. Adio riduri si pete brune.

Macrisul este aliatul sistemului nostrum cardiovascular

Macrisul este bogat in Omega 3, substante care ne protejeaza inima si permit prevenirea bolilor cardiovasculare. Daca adaugi macrisului putin ulei de nuci, vei obtine un cocktail 100% natural si sanatos care iti va imbunatati circulatia sanguina si va evita aparitia bolilor cardiace.

Acum ca ai aflat o parte din beneficiile macrisului nu iti ramane decat sa mergi la piata si sa il cumperi.

Obiceiuri proaste care ne distrug forma

Cititul in pat inainte de culcare, adormitul in fata laptopului, mancatul in timp ce ne uitam la televizor sau facem altceva….iata mai multe lucruri despre acele obiceiuri proaste cu un impact negativ asupra formei tale.

Adormitul in fata calculatorului

Cine nu si-a verificat macar o data inainte de culcare mailul sau profilul de Facebook? Din curiozitate sa vezi cine ce a mai postat sau din nevoie, uneori ai tendinta sa adormi in fata calculatorului iar acest lucru nu este unul bun. In obscuritate, secretam melatonina, hormonal care ii da creierului nostru semnalul de somn. Or, luminozitatea ecranului unui laptop ne afecteaza retina si inhiba secretia de melatonina. Organismului ii este transmis un semnal paradoxal: ii spunem ca trebuie sa fie treaz cand el trebuia de fapt sa doarma de mult. Stimuland creierul inainte de culcare nu facem altceva decat sa ne dereglam ceasul intern.

Cititul in pat

Cine nu are obiceiul sa citeasca putin inainte de culcare? Citind avem impresia ca ne vom obosi ochii si vom adormi mai rapid. Insa nu este deloc asa. Cititul inainte de culcare poate sa constituie fara probleme un ritual, insa nu mai mult de zece minute. Problemele care apar sunt aceleasi ca in cazul adormitului in fata calculatorului: ne stimulam creierul si ne trezim intelectul. Daca vrei sa dormi bine noapte, nu ar trebui sa faci nimic in pat, inainte de culcare.

Mancam prea repede facand altceva intre timp

Multa lume are acest obicei prost. Sarcinile din timpul serviciului s-au decalat putin si ne trezim cu sandwich-ul in fata calculatorului, lucrand in acelasi timp. Specialistii sustin ca persoanele celibatare au tendinta sa citeasca sau sa se uite la televizor in timp ce mananca. Insa, acest lucru nu este unul deloc bun. Am avea tendinta sa crtedem ca mancatul este un proces mecanic insa mirosul si vazul sunt primii care intervin in conferitul senzatiei de satietate. Trebuie sa fii constienta de alimentele pe care le consumi. Daca mai faci un lucru in timp ce mananci, iti tulburi creierul, senzatia de satietate va intarzia sa apara si vom avea tendinta sa mancam mai mult. In plus, daca mancam repede, alimentele vor ateriza in bucati mari in stomacul nostrum, acesta din urma avand mai mult de lucru.

Cu alte cuvinte, incearca sa nu faci alte lucruri in timp ce mananci. Mesteca lent pentru ca digestia sa se desfasoare in parametric optimi. In caz contrar, stomacul tau dar si forma ta vor avea de suferit.